#18 Cristian Florea, Social Media Strategist - Despre LinkedIn ca strategie de promovare a brandului personal



În acest episod, am vorbit cu Cristian Florea, Social Media Strategist, despre LinkedIn și misterele din spatele acestei rețele sociale. Am abordat subiecte precum:

De ce să folosim LinkedIn? Cu ce ar trebui să începem dacă vrem să ne facem simțită prezența pe LinkedIn? Ce tip de conținut aduce o vizibilitatea mai mare pe LinkedIn? Cum măsurăm rezultatele pe care le obținem de pe LinkedIn? Cristian este Social Media Strategist cu experiență de peste 5 ani de zile, este blogger din 2008 pe cristianflorea.ro și fondatorul proiectului casastiti.ro, premiat la Webstock Awards drept unul dintre cele mai utile proiecte din online-ul românesc.

În plus, Cristian a coordonat și a fost implicat în peste 500 de campanii online, urmărește trendurile din social media și este la curent cu tot ce este nou. De aceea, în ultimii doi ani s-a specializat în înțelegerea algoritmilor de pe LinkedIn și YouTube, pe care i-a testat în special pe conturile personale, unde a adunat comunități de peste 17.000, respectiv 28.000 de persoane.-



Transcript

Ana-Maria: Bună, Cristian, și bine ai venit! Mă bucur foarte mult că ai acceptat invitația la podcastul Legal Tale.

Cristian Florea: Mulțumesc și eu pentru invitație!

Ana-Maria: Spune-ne un pic despre tine, te rog. Ce faci la acest moment? Pe ce drum al carierei te afli?

Cristian Florea: În acest moment sunt freelancer, am început la începutul anului 2020, am decis să pornesc pe un drum nou. Și după ce am lucrat într-o agenție de publicitate timp de șapte ani de zile, am zis că e cazul să lucrez pentru mine. Asta vine și pe fondul faptului că de 11 ani sunt blogger, recent mi-am deschis și un vlolg, mai am un proiect numit Ca să știți (casastiti.ro), am destule lucruri care să îmi ocupe timpul și care sa poată fi o sursă de venit, încât am decis să fac lucrul ăsta, să merg în direcția asta. Și cam cu asta mă ocup acum, creez conținut pentru platformele mele și pe langa lucrul ăsta, fac consultanță în social media; pentru că mă pricep la asta și am făcut lucrul asta mult timp în agenție.

Pe lângă consultanță în social media mai fac strategii de social media pentru clienți și chiar și cursuri de social media. Dar, na, în perioada asta tot ce ține de ieșitul din casă nu prea funcționează, deci cursurile le lăsăm pe mai târziu.

Ana-Maria: Nu faci cursuri online?

Cristian Florea: M-am gândit și la niște cursuri online, dar încă nu m-am apucat serios de chestia asta, deci nu știu dacă o să ajung să fac până la urmă sau nu.

Ana-Maria: Am văzut că te specializezi sau încerci să accentuezi foarte mult specialitatea ta pe strategia de LinkedIn.

Cristian Florea: Da, asta așa este, pentru că LinkedIn este în momentul de față platforma mea socială preferată. Am descoperit-o așa mai bine acum vreo doi ani și ceva și pentru că am văzut că are un potențial foarte mare am început să fiu mai activ acolo. Văzând că primesc reacții bune la ceea ce pun eu pe LinkedIn am început să fiu curios și să testez și mai multe lucruri și să citesc mai multe lucruri despre asta. Și da, am decis că ar fi bine să mă specializez mai mult în LinkedIn și pentru că îmi place foarte mult dar și pentru că nu există în România cel puțin, oameni care să fie atât de prezenți pe LinkedIn și atât de atenți la cum funcționează platforma încât să îi poată ajuta și pe alții să aibă o prezență corectă pe LinkedIn. Și am decis să fiu eu omul ăla care face chestia asta.

Ana-Maria: De ce LinkedIn? Ce are LinkedIn față de celelalte platforme?

Cristian Florea:

Pe LinkedIn ar trebui ca strategia să fie diferită față de alte rețele sociale și pentru că așteptările oamenilor sunt diferite.

Pe LinkedIn dacă pui o poză cu tine din vacanță de la mare, e total greșit și oamenii or să reacționeze foarte ciudat la chestia asta. Pentru că așteptările lor nu sunt ca pe LinkedIn să vadă poze din vacanțe. Așa că atunci când vine vorba de strategie și de activitatea de pe LinkedIn e important în primul rând să ai un profil setat corect. Pentru că profilul de pe LinkedIn inspiră încredere și arată cât de profesionist ești, în esență. Așa că e bine să fii atent la absolut toate detaliile din profil.

Fotografia de avatar trebuie să fie una profesionistă și să fie o poză de profil efectiv, nu să fie o poză cu o gașcă și ești și tu pe acolo sau să nu fie decupată dintr-o fotografie mai mare cu mai mulți oameni; ci trebuie să fie o fotografie gândită special pentru a arăta că ești profesionist, că ești deschis la colaborări, dacă ești deschis la colaborări.

Deci trebuie să o gândești foarte bine. Pe lângă fotografia de profil, experiența ta e foarte importantă și de-asta trebuie să o detaliezi cât de bine poți în secțiunile acelea din profil. Adică nu doar să spui că ai lucrat la compania X sau Y, ci să spui și ce ai făcut acolo. Funcția nu te reprezintă neapărat ci ceea ce ai făcut tu cât erai în funcția respectivă contează. Și de-asta eu aș recomanda ca fiecare secțiune din profil să fie completată foarte bine. Și bineînțeles să te mai uiți și la alți oameni care lucrează în industrie cu tine și să vezi cam cum și-au completat ei profilul pentru că s-ar putea să te inspire, s-ar putea să aibă anumite detalii acela, care ție nu ți-au trecut prin cap și să îți dai seama că poți să zici și tu ceva pe tema asta.

Și mai e foarte important headline-ul, imediat sub numele tău de LinkedIn este o secțiune pe care ei o numesc headline; și foarte mulți oameni folosesc acel headline că să își scrie funcția, să spună ce funcție au și la ce companie lucrează. Ceea ce nu este greșit, dar ar putea să fie folosit și mai bine, pentru că în loc de funcție ai putea să povestești câte ceva despre experiența ta, spre exemplu.

Eu spre exemplu, în acel headline mi-am scris că sunt blogger de 11 ani și că am coordonat niște sute de campanii online, pentru că asta aș vrea eu să știe oamenii despre mine. Și să le inspire încredere încă de la primul contact, prin faptul că fac lucrul asta de foarte mult timp. Puteam să scriu o funcție, dar m-am gândit să scriu mai degrabă un call to action, un trigger care să-i ajute să mă înțeleagă mai bine și în același timp să fie curioși să vadă cam ce fel de conținut fac eu acolo. Cred că e important când decizi să fii activ pe LinkedIn să îți stabilești și niște obiective, adică să te gândești de ce ești tu activ pe LinkedIn.

Unul dintre scopuri ar putea fi faptul că vrei să-ți creezi un brand awareness, să știe mai multă lume de tine. Atunci trebuie să faci conținut care să arate experiența ta, dar și care să ajungă la mulți oameni interesați de domeniul tău de activitate.

După ce ți-ai setat profilul și obiectivul, începi să te joci cu conținutul pe care poți să-l faci și să fii atent la algoritmul LinkedIn. Și partea asta de algoritm e o chestie pe care eu am studiat-o foarte mult pentru că m-au pasionat și pentru că voiam să profit foarte mult de ajutorul pe care ți-l acordă LinkedIn și spun asta pentru că LinkedIn este una dintre platformele cu un reach organic foarte mare. Adică fără să plătești, fără să bagi bani în platformă ajungi la foarte mulți oameni.

LinkedIn este o platformă care ajută creatorii de conținut să ajungă la mulți oameni prin simplul fapt că fiecare like pe care îl primesc la conținutul respectiv scoate postarea sau conținutul pe care l-au făcut ei și mai mult în fața oamenilor.

E un lucru pe care îl făcea și Facebook acum vreo 5, 6 ani, dar pe măsură ce s-a aglomerat platforma au renunțat la lucrul ăsta. În schimb pe LinkedIn încă se mai întâmplă. Adică dacă tu distribui acest podcast pe LinkedIn și eu îți dau like postării de distribuire, atunci acea postare va ajunge și la cei care mă urmăresc pe mine că să te ajute și pe tine să-ți crești contul, dar și pentru că LinkedIn consideră că like-ul dat de mine este un vot de încredere pe care l-am acordat conținutului tău. De astea este un moment foarte bun să fii activ pe LinkedIn și să profiți de faptul că algoritmul ăsta te ajută.

Ana-Maria: Deci LinkedIn se uită și la calitatea profilurilor care îți dau ție like, contează și asta?

Cristian Florea:

Da, contează calitatea lor și contează cât de mare este comunitatea lor. Pentru că ei încep să arate conținutul cu care interacționezi tu, celor care te urmăresc pe tine.

Dacă te urmăresc 100 de oameni îl arată la un număr mic de oameni, dacă te urmăresc 100 000 de oameni îl arată la un număr mai mare de oameni. Deci cumva e important ca cei care interacționează cu tine sau ar fi ideal că cei care interacționează cu tine să aibă și ei niște comunități destul de mari, ca acel conținut să ajungă și la mai mulți oameni. Și chiar am făcut un experiment la un moment dat, chiar săptămânile trecute, am făcut o pagina de LinkedIn pentru proiectul meu Că să știți, și pagina era cu 0 like-uri, 0 followeri și 0 conținut, pur și simplu am făcut-o și atât. Și apoi am pus o postare pe pagină și am decis să dau eu like ca să văd la câți oameni ajunge postarea în urma interacțiunii mele. Și chiar am scris pe blog puțin mai detaliat chestia asta. Dar după ce am dat eu like, postarea a ajuns la aproximativ 1000 de oameni și a obținut 18 like-uri, iar pagina a ajuns la nu mai știu câte exact, vreo 30 sau 40 de followeri. Deci practic, like-ul dat de mine a ajutat pagina să crească, să ajungă la 30, 40 de followeri de la 0 și a ajutat ca postarea aia să ajungă la o mie de oameni.

Ana-Maria: Și în ceea ce privește scrierea de conținut, de ce ar scrie cineva pe LinkedIn, deci direct în profilul de LinkedIn și nu ar avea un blog? Sau care e diferența între una și alta?

Cristian Florea:

LinkedIn ca și celelalte platforme sociale nu prea încurajează conținutul care îi scoate pe oameni din platforma. Deci dacă eu distribui un link spre blogul meu pe LinkedIn, acea postare vă avea un reach mult mult mai mic decât dacă aș scrie în LinkedIn un text și atât.

Practic, e bine să faci și bucăți de conținut gândite special pentru LinkedIn și care să nu îi scoată pe oameni din paltformă, să nu îi trimită pe un site sau un blog sau nu știu, video de Youtube că să reușești să ajungi cu acea postare la un număr mai mare de oameni și în timp să reușești să-ți crești comunitatea și să discuți cu mai mulți oameni atunci când pui postări acolo.

Recomand și blog-ul pentru că și el este util ca să dezvolți anumite idei și în timp, după ce reușești să ajungi la un număr mai mare de urmăritori chiar și atunci când distribui un link spre blogul tău, tot ajungi la un număr decent de oameni că să îți citească acel material. O postare clasică pe LinkedIn are o limita de 1300 de caractere, deci dacă vrei să dezvolți o idee în mai mult de atât e bine să o faci pe un blog personal.

Acum LinkedIn mai are și o altă secțiune de scriere de articole și poți scrie articole, gen articole de blog direct în platforma de LinkedIn. Doar că din experiența mea de până acum, din tot ce am testat, acele articole au din nou un reach foarte mic, adică ajung la foarte puțini oameni.

Așa că recomand mai degrabă să iți faci un blog pe care să publici conținutul ăsta mai lung, pentru că articolul de pe blog este și indexat de Google, deci ai o nouă sursă de trafic dacă vrei, în loc să scrii efectiv în platforma de LinkedIn articole mai lungi.

Ana-Maria: Și ce spui de emojis și hashtaguri, cum sunt acestea văzute pe LinkedIn?

Cristian Florea: Ei încearcă, în ultimii ani, încearcă foarte mult să atragă oameni noi în platformă, dar și să îi facă pe cei care au cont deja să fie activi. Că dacă ne uităm puțin la cum a evoluat LinkedIn, inițial era o platformă gândită în special pentru a-ți găsi un job și ulterior, după ce a fost cumparată de Microsoft, au introdus și partea asta de newsfeed. Prin 2017 au pus și secțiunea asta prin intermediul căreia poți tu să publici conținut și alții pot interacționa cu el. Numai că s-au luptat foarte mult să îi motiveze pe oameni să deschidă LinkedIn și în alte momente, nu numai atunci când își caută un job efectiv. Și de-asta încearcă să vină cu tot felul de unelte care să-i atragă pentru că până la urmă fiecare om are preferințele lui.

Dacă sunt unii cărora le place să urmărească hashtag-uri, adică categorii de postări, hai să le oferim opțiunea asta pentru că poate așa îi motivăm să fie mai activi pe platforma. Poate unora le place să interacționeze cu altceva în afara de like, Hai să le oferim și opțiunea asta că poate îi motivăm să între pe platformă. Și au în plan să introducă și story-uri, există și live videos pe LinkedIn, doar că nu sunt disponibile în România momentan, au adăugat și secțiunea de eventuri, dacă ești organizator de evenimente poți să faci un event pe LinkedIn.

Deci tot vin cu tot felul de opțiuni că să îi motiveze pe oameni să fie activi acolo și să se uite și la LinkedIn ca la o rețea socială, nu ca la un loc unde să intri când vrei să-ți găsești un job nou.

Ana-Maria: Dar funcționează de exemplu hashtag-urile cum trebuie, dacă vrei într-adevăr să urmărești un anumit subiect, pe un anumit hashtag și cauți acel hashtag? Merge cum trebuie, îți găsește toate postările cu acel hastag?

Cristian Florea: Da, pe asta au optimizat-o foarte bine. Facebook, spre exemplu nu funcționează cum trebuie când vine vorba de hashtag-uri. Adică, mă uitam și la mine, eu pun hashtag-uri #casastiti din 2014 încoace în aproape fiecare zi. Dacă dau click pe Facebook pe #casastiti, îmi apar maximum 20 de postări, deși sunt câteva mii strânse acolo. Pentru că nu indexează cum trebuie toate postările. LinkedIn face chestia asta, dacă urmărești #digitalmarketing spre exemplu, chiar o să vezi toate postările care conțin acel hashtag.

Acum trebuie să vezi și dacă hashtag-urile folosite sunt într-adevăr urmărite de oameni sau sunt într-adevăr niște hashtaguri populare. Pentru că dacă inventezi tu un hashtag nou astăzi și nu îl folosește nimeni în afară de tine și nu îl urmărește nimeni, s-ar putea să nu te ajute prea mult.

În schimb, dacă identifici un hashtag folosit la nivel mondial sau chiar și la nivel local unde oamenii pun postări destul de regulat, s-ar putea să fie o idee bună să îl folosești și tu în postările tale, pentru că ai șansă de a ajunge la mai mulți oameni cu ajutorul lui.

Ana-Maria: Ce crezi, pagină de business sau promovare prin profilul personal?

Cristian Florea:

În momentul de față, LinkedIn spune că scoate mai mult în față profilul personal. Și văd lucrul ăsta și în reach-ul postărilor, faptul că pe profilul personal ai un reach mai bun decât pe pagina de business.

În plus mai există un alt avantaj, pe profilul personal poți da tu friend request sau connection request oamenilor. Adică dacă nu știe nimeni de tine și abia ți-ai creat profilul, poți tu să începi să ceri, să trimiți cereri de conectare altor oameni din industria ta. În schimb pe pagina nu prea ai ce să faci, pe pagina ar trebui să faci conținut și să speri că interacționează niște oameni cu acel conținut că să ajungi în timp la și mai mulți oameni și oamenii aia să decidă să te urmărească, cam ăsta e procesul. Într-adevăr, dacă tu ești foarte cunoscut pe LinkedIn și îți creezi acum o pagină, ai putea promova acea pagină pe profilul tău personal sau ai putea invita oamenii care sunt conectați cu tine să dea like paginii, dar este un proces destul de complicat.

Eu aș recomanda sincer o construcție de brand personal dacă se poate și dacă compania o permite, mai ales că pe LinkedIn ai o limită de conectari de 30.000 de oameni, care mi se pare destul de mare comparativ cu limita de 5000 de prieteni pe care o ai pe Facebook.

În schimb, dacă e o companie mare, gen Oracle sau Vodafone, acolo clar trebuie să ai pagina de companie pentru că deja discutăm despre un alt nivel.

Ana-Maria: Tu ai testat opțiunea asta de trimitere mesaje către persoane necunoscute?

Cristian Florea: Nu am testat-o până acum, pentru că sincer nu am avut răbdare să fac chestia asta. În schimb, eu primesc tot felul de mesaje de la foarte mulți oameni și le analizez pe fiecare în parte și din perspectiva comunicatorului, dar și din perspectiva unui om simplu care primește un mesaj de nicăieri. Și cred că e foarte important să îți gândești mesajul calumea pentru că dacă ai o singură șansă să îți atragi atenția în momentul în care îmi trimiți un mesaj. Și ar trebui să îl gândești în așa fel încât, pe lângă faptul că mi-ai atras atenția să înțeleg ce vrei de la mine, să înțeleg cum mă poți ajuta și în același timp să nu citesc acel mesaj timp de 10 minute pentru că e foarte lung, și să înțeleg rapid toate lucrurile astea.

Cred că dacă atunci când formulezi un mesaj de genul ăsta ai aceste lucruri în minte îți e mai simplu să îl scrii și să obții în final beneficii de pe urma acelui mesaj. Și cred că ar trebui după ce scri un mesaj din-asta să faci un test cu niște prieteni de-ai tăi să le trimiți pur și simplu mesajul și să îi întrebi ce au înțeles din el. Și așa cumva reușești să îl mai adaptezi în cazul în care nu e bine din prima.

Ana-Maria: Mă gândesc din perspectiva omului simplu care primește un mesaj din neant, care e reacția generală când primești un mesaj pe care nu l-ai solicitat, să nu fie văzut că un spam, să nu enerveze mai mult, să nu irite mai mult.

Cristian Florea: Cred că pe unii într-adevăr îi enervează, dar pe cei care de obicei sunt activi pe LinkedIn nu îi enervează, pentru că așa funcționează lucrurile. Cred că pe fiecare rețea socială după ce te obișnuiești cu felul în care funcționează rețeaua nu prea te mai surprind niște lucruri de genul asta, că un mesaj venit din neant de la cineva pe care nu îl cunoști pentru că știi că așa sunt regulile jocului acolo. Și cred că dacă faci lucrul ăsta nu o să-ți afecteze negativ business-ul sau imaginea, brandul personal, tocmai pentru că oamenii care stau pe LinkedIn se așteaptă să primească și genul asta de mesaje pentru că așa funcționează platforma.

Ana-Maria: Exista vreo modalitate prin care putem să optimizăm o pagină a afacerii noastre ca să fie găsită de clienți mai ușor?

Cristian Florea: Da, poți să optimizezi contul personal mai degrabă. Eu aș rămâne tot la contul personal pentru că, cum ziceam e mai important și scoți mai ușor fata de LinkedIn.

Când intri pe profilul tău îți scrie undeva numărul de oameni care au ajuns pe profilul tău în ultimile 90 de zile și dacă dai click pe acel număr de oameni îți spune și ce funcție au oamenii aia, dar și ce căutau ei înainte să dea click pe profilul tău. Practic vezi cam ce caută oamenii de ajung la tine.

Și așa îți dai seama dacă ceea ce caută ei e în aceeași direcție cu ceea ce vrei tu să știe despre tine sau nu. Spre exemplu eu când mă uit pe lista de oameni care au ajuns pe profilul meu din căutări, cei mai mulți caută bloggeri sau social media manager. Și cam asta mă interesează pe mine că ei să știe despre mine, adică cu asta aș vrea eu să îi atrag. Dar dacă aș avea alt obiectiv ar trebui să mă uit pe listă și să văd dacă cuvintele care apar acolo sunt cele care aș vrea eu să iasă în evidență din profilul meu.

Ana-Maria: Și există aceasta opțiune și pentru pachetul free?

Cristian Florea: Da, există această opțiune pentru pachetul free, cum îți accesezi profilul, sub secțiunea about apare acest box cu mai multe statistici. Și una dintre ele este aceasta cu cei care ți-au accesat profilul în ultima vreme.

Ana-Maria: Am înțeles bine, tu nu recomanzi, cel puțin pentru acum, reclamele plătite pe LinkedIn?

Cristian Florea:

Da, în momentul de față nu recomand reclamele pe LinkedIn pentru că în primul rând sunt foarte scumpe.

Daca ar fi să faci o reclamă pe LinkedIn, poți plăti și până la 3 sau 5 euro pentru un singur click. Adică plătești 5 euro să trimiți un om pe site-ul tău. Ceea ce e foarte mult comparativ cu orice alta rețea sociala care permite realizare de reclame. Și în același timp s-ar putea să fie mult comparativ cu obiectivul tău, adică trebuie să te gândești, Cât sunt eu dispus să plătesc pentru a obține un vizitator pe site-ul meu sau e blogul meu sau pe landing page-ul meu? Și dacă te gândești la acei 3 sau 5 euro de persoana, să calculezi dacă merită investiția sau nu. Eu sincer, cred că în momentul de față sunt puține business-uri care să merite să investească bani în LinkedIn și sunt mai degrabă business-uri foarte mari, care au și bugete mari și trebuie să fie prezente pe toate rețelele sociale și să ajungă la cât mai mulți oameni.

Mai degrabă recomand o strategie de creștere pe baza acestui reach organic care pe LinkedIn este foarte foarte bun. Adică o strategie de conținut, să încerci să faci conținut cât mai bun și cât mai util pentru cei care ar fi dispuși să îl urmărească.

Și profitând de faptul că LinkedIn scoate conținutul în fața, să creezi acel conținut, să ai grijă să fie cât mai bun și așa să reușești să-ți creezi și brandul personal și businessul ulterior.

Ana-Maria: Să scriem un mesaj cand dăm request la alte persoane pe care nu le cunoaștem?

Cristian Florea: Eu nu fac chestia asta, dar cred că ar fi util un mesaj, dar din nou dacă e gândit foarte bine. Adică, dacă trimiți un mesaj de genul, Salut, mi-ar plăcea să ne conectăm! Mi se pare că mai bine nu îl trimiți, adică nu e de ajuns. Sau la fel dacă trimiți un mesaj după cu, Mulțumesc pentru că mi-ai acceptat cererea! E un lucru care mai degrabă mă deranjează decât să mă bucure că am început să discutăm.

Eu recomand un mesaj personalizat pentru fiecare cerere de conectare pe care o trimiți. Spre exemplu, dacă ți-aș trimite ție astăzi cerere de conectare și aș vrea să adaug un mesaj, aș zice, Bună Ana, am văzut podcastul tău și mi s-a părut foarte tare și aș vrea să ne conectăm ca să fiu la curent cu ceea ce publici tu și ca să mai discutam pe teme de legal, și așa mai departe. În momentu în care scri un mesaj să fie personalizat pentru omul ăla și eventual să te uiți puțin să vezi cam ce face și să te legi de experiență lui, că să ai mai multe șanse să-ți accepte cererea și cumva să vadă că într-adevăr vrei să te împrietenești cu el, nu i-ai trimis o cerere și ai pus un mesaj așa general pentru toata lumea.

Ana-Maria: Cum putem măsură rezultatele obținute pe LinkedIn în urma unei strategii?

Cristian Florea: Din nou LinkedIn ne ajută foarte mult la a vedea câteva statistici chiar și pe contul personal, gratuit.

Pentru că la fiecare postare în parte putem vedea un reach, putem vedea la câte persoane a ajuns postarea respectivă. Și dacă dăm click pe acel număr de oameni vedem un top al funcțiilor acelor oameni, un top al orașelor de unde sunt și un top al companiilor la care lucrează.

Deci cumva înțelegem foarte ușor ce gen de oameni văd postarile noastre și văd conținutul publicat de noi acolo. Dacă genul ăla de oameni este genul de oameni pe care îl căutam noi pe LinkedIn, atunci înseamnă că vorbim cu cine trebuie și că tot ce mai trebuie să face e să îi motivăm să cumpere produsul nostru sau să se aboneze la newsletter-ul nostru sau ce obiectiv avem noi din activitatea noastră de pe LinkedIn.

Practic LinkedIn te ajută să vezi și la câți oameni te ajută să ajungi, dar și la ce gen de oameni ajungi și în cazul în care oamenii care vad postarile tale nu sunt cei la care te gândești tu în momentul în care decizi să fii activ pe LinkedIn, înseamnă că trebuie să faci alte lucruri pentru a ajunge la persoanele care te interesează pe tine.

Practic, ideal ar fi să te conectezi cu cât mai mulți oameni care ar putea fi interesați de conținutul pe care îl faci tu acolo.

Și din nou LinkedIn ajută foarte mult la chestia asta pentru că îți permite să cauți conexiuni care au o anumită funcție sau lucrează la o anumită companie și din motivul ăsta, dacă vrei să te împrietenești cu foarte mulți oameni care lucrează în marketing, LinkedIn te ajuta să obții rapid o listă de oameni care lucrează în marketing să le poți da request că să puteți interacționa ulterior.

Ana-Maria: Ok, cool! Acum spre final aș vrea să te întreb dacă ai o carte pe care ai vrea să o recomanzi ascultătorilor, o carte care te-a inspirat, fie profesional fie personal?

Cristian Florea: Fie personal, fie profesional, deci nu trebuie o carte de business neapărat.

Ana-Maria: Nu, nu.

Cristian Florea: Uite, mie mi-a plăcut foarte mult cartea Sapiens, nu mai știu cum îl cheamă pe băiatul ăsta care a scris-o.

Ana-Maria: Harari?

Cristian Florea: Da, exact, ceva Harari. Mi s-a părut grozavă și simt că am învățat foarte multe lucruri din ea și mi-a mai deschis puțin mintea, pe asta aș recomanda-o.

Ana-Maria: Ai mai avea lucruri pe care ai vrea să le transmiți și nu le-am atins eu prin întrebări?

Cristian Florea: Nu știu dacă sunt lucruri pe care nu le-ai atins tu prin întrebări, ci

aș vrea că în final să le recomand oamenilor să acorde o șansă LinkedIn-ului pentru că este cel mai bun moment pentru a face lucrul asta. S-ar putea ca peste un an sau doi sau peste șase luni LinkedIn să nu mai scoată atât în față conținutul publicat acolo. Așa că e un moment bun să profiți de algoritm în zilele astea, să începi să creezi conținut și să iți creezi o baza de conexiuni cu care să discuți.

Și recomand ca pentru a înțelege mai bine platforma, când ai 5 minute libere într-o zi, în loc să deschizi Facebook sau Instagram, să deschizi LinkedIn și să te te uiți pe acolo ca să înțelegi mai bine ce fel de conținut pun oamenii acolo și sub ce formă. Cam asta e.

Ana-Maria: Super! Îți mulțumesc foarte mult!

Cristian Florea: Mersi și eu!

Distribuie mai departe :
Avoteca. Suntem o echipă entuziasmată care lucrează înspre îmbunătățirea serviciilor juridice, prin susținerea avocaților independenți. Urmărim să schimbăm modul în care oamenii accesează, comunică și caută profesioniști din domeniul juridic, redefinind în mod eficient relațiile avocat-client. Prin platforma Avoteca, avocații își pot mări portofoliul de clienți, iar cei în căutare de servicii juridice au acces nelimitat la profesioniști specializați pe problema lor. Ai nevoie de un avocat? Ești avocat și vrei să îți crești clientela? Hai pe platforma Avoteca ca să afli mai multe: https://avoteca.com