Cum și când poți da pe cineva în judecată?
Un proces civil poate fi privit ca un demers complicat, nu numai din cauza duratei îndelungate necesare soluționării cauzei, dar și din cauza diferitelor implicații de natură financiară, socială, morală, precum și altele.
Înainte de a porni frâiele unui proces juridic, este recomandat să ai în vedere anumite aspecte.
1. Cine poate formula o cerere de chemare în judecată?
Conform art. 192 alin. 1 din Codul de procedură civilă „ Pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiţiei prin sesizarea instanţei competente cu o cerere de chemare în judecată.” Așadar, orice persoană care se consideră lezată într-un drept al său, având un temei legitim, poate formula o astfel de cerere de chemare în judecată.
Cu atât mai mult, fie că vorbim de persoane fizice sau juridice, dreptul la un proces juridic echitabil, soluționat într-un timp rezonabil este garantat prin însăși Constituția României, care prevede la art. 21 că orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime și că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
De menționat în acest sens este faptul că accesul la justiție este unul liber, însă nu gratuit, de aceea orice proces implică plata unor cheltuieli de judecată. Cheltuielile de judecată constau în: taxele judiciare de timbru, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile legii, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.
Cum am menționat mai sus, o cerere de chemare în judecată poate fi inițiată atât de persoanele fizice, cât și de cele juridice. În acest sens, codul muncii ilustrează prin secțiunea dedicată conflictelor de muncă, ipoteza relațiilor conflictuale dintre angajat și angajator (persoană fizică ori juridică) după cum urmează - art. 231: Prin conflicte de muncă se înțelege conflictele dintre salariați și angajatori, privind interesele cu caracter economic, profesional sau social, ori drepturi rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă.
2. Verificarea competenței instanței
a. Medierea
Înainte de începerea propriu-zisă a oricărui proces civil, se recomandă procedura medierii, respectiv a soluționării pe cale amiabilă.
În soluționarea pe cale amiabilă, rezolvarea problemei stă în găsirea unui numitor comun, din care ambele părți să aibă de câștigat, fără a fi nevoie de instanța de judecătă. Mediatorul va încerca așadar, împăcarea părților, văzând dacă dorința lor pentru întemeierea unui proces încă persistă ori, dacă exista posibilitatea învoirii acestora, fără a se recurge la judecată.
b. Verificarea competenței
Dacă totuși, medierea nu stinge conflictul, înainte de formularea cererii de chemare în judecată, un prim pas este verificarea instanței competente cu soluționarea cauzei. Acest aspect are mare însemnătate, întrucât poate salva din durata procesului civil, care este și așa destul de îndelungată.
În cazul în care cererea nu este adresată instanței competente potrivit normelor procedurale, instanța va pune în discuția părților excepția de necompetență, iar în măsura în care excepția va fi admisă, cererea va fi transmisă instanței considerate a fi competente. Aceasta din urmă poate la rândul său să considere că nu este competentă să judece cauza, născându-se astfel un conflict de competență. Nu vom trata, însă, acest subiect prin prezentul articol, fiind unul complex ce insistă a fi discutat în mod separat.
Potrivit competenței materiale procesuale, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din actualul Cod de procedură civilă se prevede că judecătoriile judecă în primă instanţă "orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti". Iar art. 95 completează în sensul că tribunalele judecă în primă instanţă toate cererile, indiferent de obiectul sau calitatea părţilor, care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe.
Însă, potrivit art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, se prevede expres că în cadrul curţilor de apel şi în cadrul tribunalelor funcţionează "secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părţilor".
Astfel, prin Decizia 18/2016 din 17 octombrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul în care competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare.
Redăm mai jos dispozițiile art. 226 alin. 1 mai sus indicat care prevăd că: „prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanței, în raport cu numărul cauzelor, se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum:
a) cererile în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad-hoc:
b) cererile în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate juridică, precum și în materia registrului comerțului;
c) cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței;
d) cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
În ceea ce privește competența teritorială, art. 107 alin. 1 din Codul de procedura civilă prevede că Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
În cazul societăților civile, articolul 119 din același cod prevede că Cererile în materie de societate, până la sfârșitul lichidării sau, după caz, până la radierea societății, sunt de competența exclusivă a instanței în circumscripția căreia societatea își are sediul principal.
3. Tipuri de litigii
Litigiile între profesioniști pot fi unele dintre cele mai diverse și pot pune accent pe aspecte ce țin de viața socială, statutul profesional, remunerație, irestricții, abuzuri în serviciu, discriminare, diverse orientări, fie politice, religioase, bazate pe sex, pe etnie și așa mai departe. Tocmai de aceea, lista este una deschisă, iar exemplele ce urmează sunt printre cele întâlnite mai des în practică.
Contractele sunt o parte importantă a fiecărei relații comerciale și, prin urmare, litigiile contractuale sunt dintre cele mai frecvente.
Una dintre posibilele cauze ale declanșării unui astfel de litigiu este încălcarea confidențialității, revăzută și îmbrăcată în termeni riguroși în majoritatea contractelor dintre profesioniști. În cazul încălcării acesteia, partea lezată în drepturi poate porni un proces împotriva părții care i-a lezat dreptul.
Alt caz este acela al contractelor cu furnizorii. Nu de puține ori, se recurge la folosirea unui contract tip, neretușat conform cerințelor și nevoilor proprii, astfel, condițiile de livrare, modul de plată, termenul, penalitățile de întârziere sunt elementele cheie ce trebuie revizuite înaintea semnării unui astfel de contract.
Tot astfel, există multe litigii contractuale ce apar din cauza neplății sau a neexecutării contractului, însă, în multe cazuri, contractul nu oferă o protecție adecvată pentru partea prejudiciată. Scopul unui contract este de a repartiza riscurile între părți și de a stabili ce ar trebui să se întâmple în cazul în care una dintre părți nu își îndeplinește obligațiile sau în cazul în care există un dezacord.
Nu in ultimul rand, cazul litigiilor de proprietate intelectuală este unul ce trebuie adus în discuție. Înainte de începerea activității oricărei firme, este necesară o cercetare laborioasă pentru a se vedea dacă nu cumva există anumite drepturi de proprietate intelectuală protejate, care prin înființarea firmei ar putea fi încălcate, ori care ar trebui protejate de către societatea în cauză.
4. Cere ajutorul unui specialist
Pornirea unui litigiu poate fi, de multe ori, un demers complicat, cu substraturi greu de înțeles de către cei fără experiență în fața textelor și prevederilor legale. Pentru eficientizarea timpului și a resurselor bănești, este recomandat sa ceri sfatul unui specialist în domeniu. Atat in ceea ce privește litigiile din proprietate intelectuala, raporturile angajat – angajator, discriminare la locul de munca ori altele de care te vei mai întâlni pe parcursul dezvoltării afacerii tale, pe platforma Avoteca poti lua legatura cu avocati profesioniști din diverse domenii care își propun să îți ofere consultanța juridică cu privire la orice nelămurire.