image update

Cum te înregistrezi legal ca și instructor de yoga?


Data de 21 iunie reprezintă, pe lângă ziua solstițiului de vară și o zi specială pentru cei preocupați de găsirea echilibrului dintre trup și minte: Ziua Internațională de Yoga.

Recunoscută la nivel mondial de la 11 decembrie 2014, anul acesta Organizația Națiunilor Unite a subliniat mai mult ca oricând importanța Zilei Internaționale de Yoga în contextul pandemiei COVID-19, având în vedere confortul mental esențial pe care practicarea activității de yoga îl oferă.

Yoga este o practică de origine indiană, cu o istorie îndelungată și cu un scop bine determinat: uniunea dintre suflet (existența spirituală) și corp (existența fizică, materială) a fiecărei persoane. Poate fi, așadar, în același timp un hobby, un mod de a scăpa de stresul acumulat zi de zi, un mod de viață, dar și o idee transformată într-o afacere.


Cum este, așadar, să devii instructor de yoga?


Am luat legătura cu Carmen Petre, care și-a început cariera de instructor de yoga profesionist acum 5 ani.

Carmen s-a mutat de mai bine de 13 ani în Africa de Sud și, deși este programator de profesie, în urmă cu câțiva ani și-a descoperit pasiunea pentru yoga. Acum, pe lângă un stil de viață sănătos, jogging pe plajă dimineața și îngrijirea unei pisici pe care a salvat-o de la un adăpost, își face timp pentru menținerea echilibrului interior dintre trup și minte și le ține cursanților ei ore de yoga în fiecare săptămână:

„Călătoria către a deveni instructor de yoga a început cu o clasa de hot yoga in care am transpirat, m-am întins și am tremurat de efort mai bine ca la orele de sport din gimnaziu.

Însă, pe lângă efectele fizice, liniștea și calmul pe care le-am simțit m-au intrigat, și nu numai că apăreau după fiecare clasă, dar aveau efecte mult timp după ce părăseam studioul. Dorința mea de a afla mai multe despre ce, mai exact, mă face să mă simt așa, a dus la un curs de pregătire în a fi instructor de yoga, și apoi încă unul, și înca unul și tot așa.

Am acceptat că voi fi mereu student și că învățatul nu se va termina niciodată, incursiunea în propria experiență este profundă, personală și transformativă.

Faptul că pot și eu ajuta pe altcineva să se simtă astfel, să pornească pe acest drum de descoperire și acceptare, este o onoare și un privilegiu pe care nu le iau de-a gata.”


Probabil te întrebi „Bine, bine, dar ce trebuie să fac pentru a-mi desfășura activitatea ca instructor de yoga în mod legal?”


Pentru a-și putea demara și conduce o viitoare afacere, orice antreprenor trebuie fie să își înființeze o entitate juridică, de cele mai multe ori sub forma unui SRL (societate cu răspundere limitată), ori a unui PFA (persoană fizică autorizată).

Vorbind despre o activitate individuală de cele mai multe ori, ne vom axa în acest articol pe desfășurarea activității de instructor de yoga prin intermediul unui PFA.

Baza legală pentru a desfășura o astfel de activitate în calitate de PFA este OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare.


Ce pași trebuie să urmărești, așadar, pentru a a-ți crea un PFA ca și instructor de yoga?

  1. Înregistrarea ca PFA: înainte de începerea oricărei activități, este necesar să te înregistrezi, fiind depuse în acest sens o serie de acte și documente legale la Registrul Comerțului. Lista completa de astfel de acte poate fi accesată pe site-ul ONRC.
  2. Ținerea unei evidențe contabile: din acest punct de vedere, activarea în calitate de  PFA îți aduce o serie de avantaje din punct de vedere financiar, orice persoană cu un minimum de cunoștințe economice putând să țină o astfel de evidență și economisind, așadar, o parte din costuri.
  3. Durata medie pentru înființarea unui PFA este de aproximativ o săptămână, obținând astfel un alt avantaj prin care se economisește o altă resursă esențială, timpul.

Condițiile de înregistrare

Desigur că, deși simplă, înregistrarea unui PFA presupune îndeplinirea unei serii de condiții, ce trebuie urmărite cu minuțiozitate, astfel:

  1. Trebuie să ai minim 18 ani împliniți
  2. Condițiile de sănătate să îți permită desfășurarea unei astfel de activități
  3. E necesar să deții calificarea și experiența profesională necesară. Pentru dovedirea acesteia se solicită certificate ori diplome care să ateste acumularea de cunoștințe în vederea exercitării activității dorite. Pentru dovedirea experienței, se depune o copie după Cartea de Muncă ori adeverință de la un fost sau actual angajator.
  4. Să nu existe o condamnare penală pe numele tău pronunțată printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru săvârșirea de fapte sancționate de legile financiare, vamale sau cele care privesc disciplina financiar-fiscală de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal
  5. Să îndeplinești toate condițiile de funcționare prevăzute de legislația din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediului, protecției muncii, cerințele reglementărilor specifice în raport cu protecția consumatorului, a normelor de calitate a produselor și serviciilor pe piață
  6. Să deții autorizația eliberate în condițiile legii, în cazurile în care se solicită
  7. Să te înregistrezi la Registrul Comerțului și la organele fiscale teritoriale

Cum alegem codul CAEN potrivit

Un PFA poate avea maxim 5 coduri (numite și clase) CAEN în obiectul de activitate. Pentru fiecare cod CAEN inclus în obiectul de activitate al unui PFA, titularul trebuie să facă dovada pregătirii sau experienței profesionale în domeniul prevăzut de codul respectiv, astfel cum am indicat mai sus.

Pentru activitatea desfășurată de către un instructor de yoga, cel mai potrivit ar fi să ne uităm spre cod CAEN 8551, Învățământ în domeniul sportiv și recreațional.

Aceasta include furnizarea de învățământ în activități sportive pentru grupuri sau persoane prin intermediul taberelor sau școlilor. Sunt incluse de asemenea taberele de pregătire sportivă, serale și de zi. Nu include activitățile școlilor, colegiilor și universităților. Pregătirea poate fi asigurată în diverse amplasamente, cum sunt facilități ale unității sau facilități de instruire ale clientului, instituții de învățământ sau prin alte mijloace.

Aceasta clasa include mai multe activități printre care pregătirea în domeniul yoga, dar și altele precum tabere și pregatire sportivă, pregătirea gimnaștilor, pregătirea pentru călărie, academii sau școli de echitatie, pregătirea în domeniul natației, pregătirea de instructori sportivi profesionisti ori antrenori de sport, pregătirea în arte marțiale, pregătirea în domeniul jocurilor de cărți (cum ar fi bridge), pregătirea sportivă (baseball, basket, cricket, fotbal etc.).

În același timp, ne putem uita și spre codul CAEN 9313 - Activități ale centrelor de fitness, aceasta clasa incluzând activitatea cluburilor și centrelor de fitness și culturism. Observăm, însă, că această clasă exclude pregătirea sportivă efectuată de către profesori ori antrenori, ce intră în activitățile codulului CAEN 8551 explicat mai sus. 

De aceea, pentru un instructor de fitness, de pildă, cea mai eficace variantă ar fi optarea pentru codul CAEN 8551, având o acoperire mai largă și fiind mai ușor de dovedit din punct de vedere birocratic.

Deoarece aceste noțiuni sunt de multe ori greu de șlefuit, pentru a avea un plus de siguranță și o mai bună viziune asupra legii, o soluție ce merită a fi luată în considerare este apelarea la sfatul unui specialist.

Pe platforma Avoteca ai mereu la dispoziție practicieni cu o experiență îndelungată în domeniul dreptului afacerii, care să te ajute să navighezi căile legale către dezvoltarea sustenabilă a activității tale ca instructor de yoga.


Maria-Irina Visoiu: I am an energetic and passionate law graduate looking to improve my skills and constantly exceed limits. Desire to help people, resilience to stress, organizational and good writing skills are key traits that define me.

Ana-Maria Draganuta Briard: Lawyer at AMDB LEGAL - LEGALLY REMOTE, we represent remotely creative clients from all over the world, with businesses on European soil. Whether you’re a designer, content writer, engineer, or small business owner, we will not only protect what you create, but we’ll also help it thrive in the world.

share this page on :
Avoteca. We are an enthusiast team that works towards the advancement of legal services by supporting independent lawyers. We strive to change the way people access, communicate and search for legal professionals, redefining the lawyer-client relationships efficiently. Through the Avoteca Platform, lawyers can grow their client portfolio, while those seeking for legal services have unlimited access to professionals specialised on their issue. Do you need a lawyer? Are you a lawyer and you want to increase your clientele? Come on the Avoteca Platform to find out more: https://avoteca.com