image update

Ce am învățat în primele două săptămâni de InnovX


Pe 13 iulie, Avoteca avea să înceapă programul de accelerare online InnovX - BCR Business Accelerator. Timp de două săptămâni, am privit în urmă, ne-am întors la origini, și am privit către viitor. Am trecut în revistă tot ce am acumulat în ultimul an și jumătate de când ne-am luat angajamentul de a-ți aduce mai aproape avocați profesioniști, eficienți, și la un raport calitate-preț excelent!

Au fost două săptămâni intense, în care am analizat, am pus în balanță, am adăugat, am tăiat, am corectat, șamd. Toate acestea cu scopul de a găsi cele mai eficiente metode de a aduce avocații mai aproape de cei care care au o mare nevoie de ei, fie că vorbim de microîntreprinderi, IMM-uri, startup-uri, freelanceri sau persoane fizice cărora un avocat aproape se va dovedi a fi o investiție bună!

Au trecut cele două săptămâni și cu mare bucurie venim să vă spunem că am fost selecționați pentru etapa următoare.

Și pentru că sharing is caring ne-am propus să împărtășim câteva dintre lecțiile învățate cu gândul de a veni în ajutorul celor ce se gândesc să pornească un business:

  • Brandingul e mai mult decât un logo și o pagină frumoasă - mai mult ca o lecție reamintită, că implică o cunoaștere a modelului de business, a publicului țintă, a pieței.
  • Împreună suntem mai puternici - înconjoară-te de oameni mai experimentați decât tine, pentru că de unul singur nu le vei putea face foarte bine. Chiar și dacă te gândești la un model de one-person business, la început de drum, până începe să meargă, tot vei avea nevoie de advisori care să te îndrume și să îți arate calea.
  • Privește de sus - uneori este recomandat să te distanțezi puțin de activitatea zilnică și să-ți privești afacerea de la distanță. Să o vezi din ansamblu, să o analizezi și să reflectezi asupra a ceea ce a fost și a ceea ce va fi. Chiar și atunci când faci totul ca la carte și urmezi un plan bine stabilit, după un an-doi lucrurile se pot schimba la 180 de grade și e bine să fii pregatit.

Din fiecare workshop am avut câteva ceva de învățat, însă cel în care am făcut analiza de impact al business-ului, împreună cu planul de business, a fost preferatul nostru de până acum. Poate și pentru că ne-au arătat punctele forte pe care trebuie sa ne accentuam focusul, dar și aspectele pe care trebuie să le considerăm urgente, înainte de a deveni o vulnerabilitate.

Vom depune toate eforturile pentru a crește comunitatea în România și a o extinde la nivel european. Vom continua să aducem valoare atât celor care au nevoie de un avocat, cât și avocaților din comunitate, prin punerea acestora în legătură cu alți colegi din alte țări.

Un cetățean străin care va dori să-și deschidă o afacere la noi în țară, sau un freelancer care va dori să se mute în România va avea la dispoziție un tool foarte util prin care să își găsească avocatul care să îi ofere asistența juridică de specialitate de care va avea nevoie. Același lucru îl putem spune și despre piețele din Europa în care o să ne extindem.

Stai departe de oamenii care iti micsoreaza ambitia. Oamenii mici intotdeauna fac asta. Cei cu adevarat mari te fac sa te simti ca si tu poti deveni mare. – Mark Twain

Experiența acestui incubator ne-a permis să facem o introspecție profundă a tuturor lucrurilor pe care le-am făcut până la ora actuală și ne-a permis să ne concentrăm pe dezvoltarea afacerii fără să ne abatem de la misiunea inițială.

Suntem foarte bucuroși că am fost aleși să participăm la acest program, în care am găsit oameni care ne inspiră, care ne dau puterea și curajul de a merge mai departe și de a ținti mai sus.

Qui ne tente rien n'a rien - Proverb francez

În încheiere, vă invităm să reflectați asupra a celor două citate, alese de echipa noastră și menite să vă inspire atât în business-ul vostru, cât și în viața de zi cu zi.

Cu drag,

Ana-Maria Drăgănuță Briard

Lawyer & Co-founder of Avoteca | Podcaster at Legal Tale Podcast

&

Gautier Briard

Software Engineer & CTO of Avoteca

share this page on :
Avoteca. We are an enthusiast team that works towards the advancement of legal services by supporting independent lawyers. We strive to change the way people access, communicate and search for legal professionals, redefining the lawyer-client relationships efficiently. Through the Avoteca Platform, lawyers can grow their client portfolio, while those seeking for legal services have unlimited access to professionals specialised on their issue. Do you need a lawyer? Are you a lawyer and you want to increase your clientele? Come on the Avoteca Platform to find out more: https://avoteca.com