image update

14 cărți pe care să le citești pe nerăsuflate, recomandate de profesioniști ai dreptului

To acquire the habit of reading is to construct for yourself a refuge from almost all the miseries of life.

― W. Somerset Maugham

Există mai multe studii ce dovedesc faptul că o viață sănătoasă se menține cu exerciții regulate, atât fizice, precum mâncatul sănătos sau sau plimbatul în aer liber, dar și psihice, precum meditația sau cititul.

De aceea, vă propun o serie de cărți pe care să le citiți fie dimineața la cafea, înainte de a vă începe activitatea, fie seara la culcare, pentru a adormi mai ușor. Aceste cărți au fost recomandate de avocați și alți profesioniști ai dreptului în cadrul podcastului Legal Tale, fiecare venind cu un motiv fascinant pentru indicarea acelei lecturi.


  • Autoportret într-o oglindă spartă, Octavian Paler

"...este, cumva, o autobiografie a lui, despre ce a însemnat viața pentru el și cum și-a trăit anii tinereții, cariera. Și la un moment dat are un monolog de acesta în care explică de ce lucrurile trebuie făcute la momentul la care ele trebuie făcute și de ce lucrurile pe care nu le faci la timpul lor nu le mai faci niciodată. Asta nu pentru ca fizic nu le mai poți face sau chiar nu le faci, ci ele nu mai au aceeași însemnătate pentru tine ca om. Și cumva, lipsa acelei însemnătăți golesc acțiunea ta de orice valoarea dacă nu o faci la timpul ei.[...] Modul în care acest scriitor le-a transpus în cartea lui și modul acesta de a scrie autobiografic, mi-a intrat așa la suflet și le-am însușit; au intrat mult mai bine în sufletul meu și au rămas acolo."

Vlad Vidican, avocat


  • Busy, Tony Crabbe

"de ce suntem tot timpul ocupați și practic ce spune el e că nu organizarea mai bună e soluția ci găsirea unor modalități prin care să ne ocupăm timpul cu mai puține lucruri. Da, asta ar fi soluția magică și încerc să ajung la un zen legat de chestiunea asta că na, e dificil de împletit un job full time cu niște joburi part-time în voluntariat."

Iulia Georgescu, notar public


  • 21 de lecții pentru secolul XXI, Yuval Noah Harari

"Pe mine personal m-a marcat pentru că a făcut o radiografie foarte exactă a secolului în care trăim și a analizat viitorul profesiilor. De acolo am reținut cumva o idee nu neapărat pozitivă cât constructivă care analiza exact influența tehnologiei în profesii. Și spunea că spre deosebire de alte epoci în care au existat evoluții tehnologice, evoluția tehnologică din prezent este și cea mai importantă, și cea care va asigura supraviețuirea și dezvoltarea persoanelor care deja sunt la un nivel mai înalt de dezvoltare. Ori în această situație, o astfel de afirmație nu te face decât să te ambiționezi și să te perfecționezi în ceea ce știi. Și chiar să te perfecționezi în ceea ce nu știi și în ceea ce poate nici alții nu știu."

Roxana Mihaela Catea, avocat și asistent universitar


  • Manager la minut, Kenneth Blanchard, Spencer Johnson

"o carte așa de o oră de citit, relaxantă. Titlul spune tot, nu mai e altceva de spus, atât de simplă e. Ți se prezintă niște situații despre ce înseamnă să conduci niște oameni eficient, simplu și fără a te chinui prea tare. Încerc să aplic zi de zi lucrul ăsta, chestiile pe care le-am învățat din carte: de a le spune oamenilor atunci când se întâmplă lucrurile, de a-i felicita public. Lucruri care sunt normale de multe ori, le considerăm normale, dar trebuie să fie scrise undeva ca să vorbim despre ele: de a atrage unui om atenția, nu neapărat public ci în particular, atunci când vorbim despre oameni de bună credință, de a opri lucrurile imediat ce au luat o turnură negativă, nu de a le lăsa să escaladeze și așa mai departe."

Adi Neculiță, polițist criminalist


  • Why Nations Fail, Daren Acemoglu, James A. Robinson

"E o carte pe care aș recomand-o tuturor celor care doresc să aibă o imagine de ansamblu a istoriei lumii și politicii internaționale, totul pus într-un context actual, ce te face să realizezi multe dintre lucrurile care se întamplă astăzi în statele lumii, fie ele cele mai dezvoltate, ori cele în curs de dezvoltare. Deși nu am iubit istoria ca materie în școală, mi-au plăcut întotdeauna cărțile care relevă întâmplări istorice într-un mod care nu te plictisește."

Ana-Maria Drăgănuță Briard, avocat și fondatoare Avoteca


  • Crimă și pedeapsă, F.M. Dostoievski

"Am citit-o în liceu, și am recitit-o din perspectiva avocatului, după ce am ajuns să fiu în anumite dosare și să cunosc oameni din diverse medii. Am recitit-o și mi-a schimbat perspectiva. Dacă ați citit-o în adolescență, merită recitită acum, după experiența de doi ani în profesie, din perspectiva de a înțelege psihologia umană și ceea ce ne determină să luăm anumite decizii."

Alexandra Oțoiu, avocat


  • Homo Deus, Yuval Noah Harari

"el acolo încearcă să explice cititorilor modul în care va arăta viitorul pentru omenire. Și, plecând de la o analiză largă a trecutului nostru și prezentului, mai ales în prima carte, el ajunge să creioneze, să portretizeze felul în care noi ca indivizi în viitor vom interacționa unii cu alții. Vom ajunge să trăim într-un mediu, într-un context cu totul diferit decât este acum. Și chiar își pune problema la un moment dat, dacă noi, luați la nivel de individ, nu vom ajunge să fim decât niște simple sisteme de data processing, de prelucrare date; culmea că pe asta se bazează tot regulamentul de GDPR. Și noi, de acolo, să fim pur și simplu ca niște obiecte și să fim mai mult sau mai puțin înlocuiți de alte sisteme de prelucrare a datelor, de data processing systems mai capabile decât noi."

Laurențiu Gherase, data protection officer


  • Everything is Fucked, Mark Manson

...Mark Manson, care a scris o primă carte, The subtle art of not giving a fuck. Și asta este continuarea. Cartea este foarte interesantă, acuma sunt la pasajele din carte care vorbesc despre cum să îți construiești propria religie. E foarte simpatic băiatul, evident este o ironie, dar mi se pare foarte deștept."

Marius Stanciu, avocat


  • Pe când eram o operă de artă, Eric-Emmanuel Schmitt

"...apropo de epoca consumerismului, asta e așa cumva revelatoare, legat de artă mai mult dar poate să îți pună întrebări mai complexe."

Iulia Georgescu, notar public


  • Teoria Persuasiunii, Robert Cialdini

"O recomand. Pe mine m-a ajutat foarte mult și din perspectiva avocatului litigant, și din persepctiva avocatului de consultanță. Este o carte care merită citită. Îți schimbă, așa, perspectiva, și te face să vezi lumea altfel așa un pic."

Alexandra Oțoiu, avocat


  • Economic Analysis of Law, Richard Posner

"...m-a șocat și mi-a deschis ochii despre cum își pun alții problema interpretării unor norme juridice și reglementarea unor relații sociale"

Raul Zachia, avocat


  • Oscar și tanti roz, Visătoarea din Ostende, Cea mai frumoasă carte din lume, Eric-Emmanuel Schmitt

"cărțile lui Eric-Emmanuel Schmitt pentru că răspândesc atâta emoție și au atâta element de imprevizibil încât îți dai seama că de fapt sunt scrieri din viață. Uneori ai senzația că nu se pot întâmpla cum scrie în carte, dar Eric-Emmanuel Schmitt te convinge că sunt lucruri din viață și apoi trăind vezi că elementele astea de imprevizibili sau de predestinat uneori pot să apară"

Iulia Georgescu, notar public


Acum că aveți inspirație, vă doresc un călduros spor la citit!

Ana-Maria Drăgănuță Briard

Lawyer & Founder of Avoteca | Podcaster at Legal Tale Podcast

15 martie 2020

Distribuie mai departe :
Avoteca. Suntem o echipă entuziasmată care lucrează înspre îmbunătățirea serviciilor juridice, prin susținerea avocaților independenți. Urmărim să schimbăm modul în care oamenii accesează, comunică și caută profesioniști din domeniul juridic, redefinind în mod eficient relațiile avocat-client. Prin platforma Avoteca, avocații își pot mări portofoliul de clienți, iar cei în căutare de servicii juridice au acces nelimitat la profesioniști specializați pe problema lor. Ai nevoie de un avocat? Ești avocat și vrei să îți crești clientela? Hai pe platforma Avoteca ca să afli mai multe: https://avoteca.com